Succesul de ieri al FC Bacău contra AFC Hermannstadt (4-0) are mai multe conotații, printre care și una istorică pentru orașul Bacău. Juniorii antrenați de Bogdan Cristea au ridicat ieri primul trofeu de campioană națională adjudecat de fotbalul juvenil băcăuan după o pauză de 18 ani.
Ultimii băcăuani care au câștigat un campionat național la juniori au fost juniorii I (U19) ai FCM Bacău, în anul 2006, la un an după retrogradarea echipei municipale de seniori în Divizia B.
Distanța dintre cele două victorii este destul de mare, având în vedere că ai noștri campioni de azi nici nu erau născuți.
Cum coincidența este considerată de unii oameni modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim, formația antrenată atunci de Gheorghe Penoff învingea cu același scor (4-0) pe Universitatea Craiova în finală. Meciul a urmat același tipar: ocazii numeroase de gol ale Bacăului, care, dacă ar fi fost fructificate, ar fi majorat proporțiile scorului.
Totodată, triumful echipei noastre U17 de miercuri, 29 mai, a însemnat și cel de-al doilea titlu național care a ajuns în vitrina Academiei „Cristian Ciocoiu”, după ce anul trecut aceeași echipă cucerea Cupa Campionatului Național.