FC Bacău a cedat cu scorul de 2-1 în fața campioanei României, Universitatea Craiova, în primul meci din istoria clubului în faza grupelor Cupei României. Deși nu a obținut niciun punct, calificarea între ultimele 24 de echipe ale competiției reprezintă cea mai bună performanță a unei formații din județul Bacău în Cupa României din ultimul deceniu și, totodată, cel mai bun parcurs al clubului în această competiție.
În același timp, duelul cu campioana, câștigătoarea Cupei și a Supercupei „en titre” a oferit băcăuanilor oportunitatea de a-și măsura forțele cu cea mai valoroasă echipă din fotbalul românesc la acest moment și de a acumula o experiență importantă pentru parcursul din acest sezon.
Cu opt jucători formați în propria academie care au evoluat în această partidă, FC Bacău a demonstrat că poate face față unui adversar de calibrul Universității Craiova, proaspăt calificată în faza ligii UEFA Conference League, având mai ales în repriza secundă momente consistente de joc în care și-a impus ritmul și a creat pericol la poarta adversă.
Debutul partidei a fost unul echilibrat. Deși deținătoarea Cupei României a avut inițiativa încă din primele minute, FC Bacău a avut un joc tactic, a închis bine spațiile și a încercat să își atragă adversarul mai sus în teren pentru a-l surprinde pe contraatac.
Universitatea Craiova a deschis însă scorul în minutul 25, în urma celei mai lungi faze de posesie de până atunci. Tudor Băluță l-a lansat cu o pasă printre linii pe Aimé Nsimba, care a preluat pe piept în interiorul careului și, fără ca mingea să atingă gazonul, a trimis-o la colțul lung, fără șanse pentru Maxim Gumenco.
Deși oltenii au rămas la cârma jocului și au controlat mai mult posesia, FC Bacău a continuat să răspundă printr-o organizare foarte bună și prin momente de joc curajoase. Gabriel Cîrstean și colegii săi au câștigat mai multe dueluri individuale, au reușit driblinguri și depășiri spectaculoase și au arătat că pot pune probleme campioanei României.
Craiova și-a dublat avantajul chiar înainte de pauză, în minutul 44. Luca Băsceanu a executat puternic o lovitură liberă, iar Maxim Gumenco a avut o intervenție excelentă, respingând mingea în bara transversală. Primul la balon a ajuns însă Baptiste Roux, care a urmărit faza și a împins mingea în poartă din șase metri, stabilind scorul primei reprize.
După doar șapte minute de la revenirea de la cabine, FC Bacău a redus din diferență prin Robert Ciobanu, la capătul unei faze individuale de excepție reușite de Gabriel Cîrstean. Decarul băcăuan, unul dintre cei mai remarcați jucători ai partidei, a pornit într-o cursă spectaculoasă de aproximativ 30 de metri, depășind trei adversari înainte de a centra din apropierea liniei de fund. Robert Ciobanu a câștigat duelul aerian din fața porții și a reluat cu capul de la aproximativ șase metri, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă, la colțul lung, pentru 2-1.
La doar cinci minute după golul care a reaprins speranțele băcăuanilor, Robert Ciobanu a fost aproape de egalare. Atacantul s-a demarcat excelent în spatele apărării craiovene, însă execuția sa cu piciorul stâng, din interiorul careului, a trecut pe lângă plasa laterală.
În minutul 59, Ronaldo Webster și-a încercat șansa din partea stângă a careului băcăuan, însă Maxim Gumenco a intervenit sigur, respingând în față șutul jamaicanului, înainte de a reține imediat balonul.
În minutul 70, Tomás Lacerda a irosit o mare ocazie de a restabili egalitatea. Mijlocașul băcăuan și-a creat spațiul necesar pentru șut la aproximativ 14 metri de poartă, însă execuția sa a trecut peste transversală, în timp ce colegii săi așteptau cu speranță dezonodământul fazei.
Universitatea Craiova a rămas în inferioritate numerică în minutul 77, după ce Baptiste Roux a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault comis asupra lui Daniele Luncașu, prin care a oprit o acțiune promițătoare a băcăuanilor. Eliminarea a schimbat dinamica finalului de partidă: FC Bacău a forțat egalarea, în timp ce oltenii au încercat să își conserve avantajul și să închidă definitiv meciul.
Scorul a rămas, însă, neschimbat până la fluierul final, iar FC Bacău ocupă locul al patrulea în Grupa D, datorită numărului mai mare de goluri marcate decât Chindia Târgoviște și unui golaveraj superior față de Sporting Liești.
Rezultatele Grupei D:
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 0-1;
Sporting Liești – Dinamo București 1-4;
FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2.
Următorul meci al băcăuanilor va conta pentru etapa a șasea a Ligii 2, când fotbaliștii pregătiți de Costel Enache vor evolua, pe teren propriu, contra CSC Dumbrăvița (locul al 18-lea, 3 puncte). Meciul este programat duminică, 6 septembrie, de la ora 11.00, la Stadionul FC Bacău din localitatea Ruși-Ciutea (com. Letea Vechea).
Echipa de start a FC Bacău: Maxim Gumenco – Abel Coajă, David Banu, Carlos Inglada, Mario Bordea – Tomás Lacerda – Paul Mitrică, Gabriel Cîrstean (C), Codrin Oasenegre, Patrick Petre – Robert Ciobanu.
Au intrat pe parcurs: Daniele Luncașu, Robert Albu, Tudor Axinte, Andrei Pavel, Diego Burlacu.
Au evoluat în această partidă opt juniori formați de Academia FC Bacău:
Maxim Gumenco (portar, născut în anul 2007, Rep. Moldova);
David Banu (fundaș, 2009, România);
Mario Bordea (fundaș, 2008, România);
Codrin Oasenegre (mijlocaș, 2006, România);
Lucian Anton (portar, născut în anul 2006, România);
Daniele Luncașu (atacant, 2008, România);
Tudor Axinte (mijlocaș, 2008, România);
Diego Burlacu (fundaș, 2007, România).
Împreună suntem FC Bacău!