Pe 30 august este programat startul noii ediții a Ligii 3, iar FC Bacău va fi înscrisă cu o echipă profesionistă și la acest nivel.
Tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit programul în cele 8 serii va avea loc la Casa Fotbalului, joi, 21 august.
Începând din acest nou sezon, Liga 3 se va desfășura într-un nou format care își propune să transforme competiția într-una mai atractivă și mai competitivă. Vor participa 96 de echipe împărțite în 8 serii de câte 12 formații și vor exista două faze:
FAZA 1 – SEZONUL REGULAR
• Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
• La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
FAZA 2 – PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT
Play-off
• Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
• Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
• Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
• Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.
• Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.
Play-out
• Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.
• Se va juca un singur tur, adică 7 etape.
• Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4.
• Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.