Ziua în care a împlinit zece ani de existență a fost una cu fast pentru echipa de seniori a FC Bacău, care s-a impus la scor în fața Bucovinei Rădăuți, în etapa a VI-a a Ligii 3. Cu acest succes, Bacăul își păstrează parcursul fără cusur de pe teren propriu din acest campionat: patru victorii în tot atâtea meciuri posibile.
Minutul 13 le-a adus noroc băcăuanilor, cărora le-a fost acordat o lovitură de la 11 metri. În timpul unui presing băcăuan la poarta lui Puianu, Gabriel Cîrstean este faultat clar în careu. Tot el l-a executat și l-a transformat, aducând FC Bacău în avantaj.
În minutul 29, Cîrstean, marcatorul primului gol, a executat un corner din care Vlăduț Cimbru a înălțat periculos mingea în careu, care, în cele din urmă, a fost prinsă de portar.
După pauză, FC Bacău a atacat în valuri, în căutarea golului al doilea. Andrei Pavel a fost foarte aproape de a majora diferența: mai întâi, în minutul 48, printr-o lovitură de cap din careu, apoi în min. 55, trimițând tot cu capul dintr-o centrare din lovitură liberă.
Un sfert de oră mai târziu, Marius Ursu a ratat intervenția la o minge centrată de Burlacu, care a traversat careul.
Desprinderea s-a produs, după îndelungi și susținute încercări, în minutul 67. Alexandru Aftanache, cel căruia Costel Enache i-a încredințat banderola de căpitan chiar de ziua sa de naștere, a trimis în careu din corner o minge pe care înaltul fundaș central al Bacăului, Luca Agapi, a lovit-o cu precizie în plasa porții adverse.
Echipa antrenată de Costel Enache a continuat să atace, în minutele 71, 73 și 78 construindu-și alte faze care, concretizate, ar fi putut încheia meciul.
Pe finalul întâlnirii, sărbătoritul Alexandru Aftanache (23 de ani, azi) a risipit orice îndoială cu privire la deznodământul partidei. În minutul 86, acesta a recuperat o minge, a sprintat și a șutat pe lângă portar, ajungând la cea de-a patra reușită stagională.
Când lucrurile păreau a se îndrepta spre o victorie cu 3-0, Andrei Pavel și-a trecut, la rândul său, numele pe lista marcatorilor. Nou-intratul Daniel Luncașu a obținut un penalty, pe care Pavel l-a executat. În doi timpi, după respingerea portarului, acesta a introdus mingea în poartă și a consemnat rezultat final.
În această atmosferă en-fanfare s-a încheiat o partidă în care FC Bacău și-a arătat încă o dată forța pe care o are în fața propriilor suporteri și în care adversarul nu a izbutit decât câteva șuturi anemice spre poarta lui Câmpianu.
FC Bacău a reușit o victorie care a îndulcit și mai mult sărbătoarea clubului aflat la a zecea aniversare și care o menține, cu 13 puncte în șase etape, în lupta pentru primul loc.
Împreună suntem FC Bacău!