Play-offul Ligii 3 a ajuns deja la etapa cu numărul patru, iar FC Bacău o va întâlni pe Gloria Ultra, în deplasare, meciul contând, totodată, pentru prima etapă a returului.
Partida va avea loc la Stadionul Municipal „1 Mai” din Dorohoi, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 17.00.
FC Bacău a înregistrat până acum în play-off două victorii și o înfrângere și este liderul Seriei 1, cu 50 de puncte, la zece lungimi în fața Științei Miroslava. De cealaltă parte, Gloria Ultra se clasează pe poziția a patra, cu 33 puncte, dar abordează întâlnirea cu moralul ridicat, după ce în ultima etapă a obținut o victorie reconfortantă la Miroslava (3-2).
În trecut, cele două echipe s-au întâlnit de trei ori și de tot atâtea ori băcăuanii au avut câștig de cauză (golaveraj 8-2).
Clasament Seria 1:
1. FC Bacău, 50 puncte
2. Știința Miroslava, 40 p.
3. CSM Bacău, 39 p.
4. Gloria Ultra, 33 p.
Până la finalul play-offului mai sunt de disputat șase etape, iar primele două echipe vor avansa în semifinalele barajului de promovare în Liga 2.
Împreună suntem FC Bacău!